Ana nu ne-am văzut demult demult....Deși ți-am urmărit de la distanță parcursul:)... Îmi scrii că faci pictură, desen și puțină animație....
Sunt un fel de artistă casnică și subiectele lucrărilor mele sunt legate de transformările spațiului meu domestic și de diferitele forme de schimbări în gândurile sau sentimentele mele, pe care le observ când sunt obligată să iau decizii de viață. Încerc să exersez trăirea într-un cerc, lăsând ce creativitate am să îmi ofere soluții optime la problemele mele, în timp ce, în sens invers, folosesc pentru arta mea materiale vizuale produse în urma activităților pe care le desfășor.
Natură sau cultură? Din care îți extragi preponderent temele?
Această întrebare are o greutate istorică și merită un răspuns mai intelectual și mai complex decât pot eu da. Ambele concepte s-au schimbat în ultimii ani într-un grad fără precedent.
Având în vedere prăbușirea ecologică, cu schimbările climatice, dispariția speciilor, natura este un lucru cu totul diferit de ceea ce era pentru impresioniști sau pentru alții. Nu poți doar să o privești, deși exact asta ar trebui să facem dacă nimic altceva nu funcționează pentru a ne determina să înțelegem acest moment. Cresc plante în apartament și le observ, și făcând referință la ele în lucrările mele, ar putea însemna că mă inspir din elemente naturale, ca un artist din trecut, absorbit de modul în care lumina face frunzele transparente. Dar sper că înseamnă și că sunt, împreună cu plantele mele, prinsă într-o situație paradoxală și facem tot posibilul să ne descurcăm. Sunt mereu conștientă de puterea pe care o dețin asupra lor. Învăț cum plantele intră periodic în modul de supraviețuire și apoi prosperă când condițiile devin mai favorabile. Suntem un produs al mediului nostru, dar este la îndemâna noastră, uneori, să luăm măsuri și să schimbăm acel mediu pentru a deveni indivizi mai buni. Înseamnă că nu există beneficiu pe termen scurt – totul trebuie pregătit în avans pe termen lung. Înseamnă că plantele folosesc orice au la dispoziție fără a irosi nimic, și așa ar trebui să fac și eu, atât cât pot.
Ceea ce e cultural se răspândește acum extrem de vast. Mi s-a întâmplat, doar din citirea despre anumite idei, să ating o limită înfricoșătoare a capacității mele de a înțelege, pe care știu că nu voi putea să o depășesc vreodată. Ca artiști, tot ceea ce suntem și facem este legat de cultură, dar mai exact suntem călători între zone și sisteme. Dacă o definim ca depozitarul realizărilor umane, este important să observăm cum cultura nu formează o legătură directă între diferiți autori în timp, ci este un discurs editat de structuri ale puterii. Îi lipsesc fragmente esențiale și, uneori, îndepărtarea a fost făcută imoral. Și începem să înțelegem că nu ar trebui să fie o luptă pentru primul sau cel mai bun din rând, totuși nu știm cum ar trebui să se facă diferit. Putem vedea că problemele la care asistăm, cum ar fi incapacitatea pentru empatie, provin din aceste secole de construire a unui sistem cultural care nu a fost inclusiv. Ca acțiuni pe care le iau pentru mine atunci când mă bazez pe cultură, este legitimarea necunoașterii lucrurilor, ceea ce mi se pare incredibil de greu de practicat, și o distanțare critică față de tot ce ajungi să cunoști.
Tehnicile: furate, învățate, aplicate? Cât de important e astăzi să le stăpânești?
În mod constant mă descopăr insuficient pregătită din punct de vedere tehnic. Fac parte dintr-o generație care s-a confruntat cu schimbări majore în proprietățile produselor recomandate pentru pictură, cum ar fi introducerea acrililor și alchidelor, și a multor alte aspecte. Există, de asemenea, un nou tip de logistică pe care un artist trebuie să îl păstreze, pentru a face atelierul funcțional. Mă chinui și încă întâlnesc multe sarcini dificile. Este de mare ajutor fenomenul contemporan de partajare a rezultatelor experimentelor prin Internet și modul în care unele mărci își asumă responsabilitatea de a posta materiale educaționale pe site-urile lor. Dar totuși, acesta este un domeniu care se construiește pe sine în timp real, iar a fi artist înseamnă că ceea ce ești trebuie să fie inventat de tine de-a lungul întregii tale vieți.
Preferi o anumită culoare în pictură? De ce?
În acest moment, consider că este cel mai bine pentru mine să pictez doar cu 5 tuburi de culoare de ulei Maimeri Artisti – alb, galben opac, roșu, Prusia sau alt albastru închis și Cassel Earth. Îmi place modul în care generează într-o lucrare realistă, sentimentul că totul este ușor greșit. Mă face conștientă de faptul că valoarea tonală realistă este mai importantă decât culoarea locală realistă și sunt în procesul de a încerca să folosesc această observație mai eficient. Am schimbat aceste reguli de câteva ori în practica mea. La un moment dat, la început, am optat doar pentru mai multe culori opace, apoi a fost nerestricționat, dar am favorizat Quinacridone Rose Light și Turquoise Blue de la Maimeri Classico pentru că am constatat că atunci când sunt amestecate în zonele albe sau gri ale unei imagini, produc un tip de lumină contemporană, cumva rece. Am experimentat cu metode de amestecare fizică a culorilor – direct pe pânză, pe paletă, în timpul sesiunii de pictură și în prealabil, depozitate sau gata pregătite pentru utilizare și pot spune că diferențele sunt fascinante și merită urmărit controlul diferitelor variabile numai pentru a compara rezultatele.
Am paletare salvate în computer și am visat întotdeauna să le am complete în formă fizică, aplicate pe mostre de pânză, de la mai multe mărci, toate, dacă este posibil. Mă străduiesc să învăț continuu despre proprietățile culorilor.
Povestește-mi un moment esențial în dezvoltarea ta ca artist.
A atinge complet maturitatea a însemnat să fac o pauză și să mă transform. Modul meu obișnuit de a picta a fost, pentru o vreme, insuficient. Am devenit foarte conștientă de slăbiciunile mele, mai egocentrică, extrem de precaută și total concentrată. Am început să caut acea stare specială care te ține complet absorbită atunci când lucrezi. La un moment dat, m-am forțat să experimentez tehnici necunoscute și întîi nu au existat realizări notabile, cum ar fi cu o combinație de cusătură în punct, desen cu marker permanent pe pânză de tapiserie și animație, care m-a ținut ocupată timp de 6 luni. Dar apoi, m-am stabilizat la a desena pe hârtie.
După ce a văzut ce făceam pe o rețea de socializare, Andre Lee, directorul Mind Set Art Center, galeria din Taipei care mă reprezintă acum, m-a invitat să iau parte la o expoziție de grup importantă. Am făcut un efort mare pentru a mă îmbunătăți, ca să merit oportunitatea, și am produs într-un termen strict încă un desen legat cu o animație, materializând ceva care este încă unic pentru portofoliul meu, documentat pe site-ul meu ca proiectul Self-Portrait. A avea o idee nouă mi se întâmplă rareori, dar s-a întâmplat în acest context. Dintre toate animațiile mele, aceasta a ieșit în evidență și, de atunci, atenția asupra acestui mediu a rămas cu mine. Continui acum cu el, și asta mă face să-mi amintesc de experimentele mele timpurii. Perioada de timp aproximativă din jurul anilor 2016 și 2017, cu succesiunea sa de evenimente lipsite de metodă, a fost crucială în dezvoltarea mea.
Zi-mi 3 artiști care îți plac, te motivează și te pun pe treabă.
Artiste care sunt mai în vârstă decât mine. Ceea ce știu (nu mult), despre unele dintre ele. Kiki Smith, pentru că lucrările ei arată ciudat, dar le simt aproape de mine, sau Agnes Martin de când am văzut-o filmată, la o vârstă înaintată, vorbind despre picturile ei, și părea cea mai vulnerabilă, dar și poate cea mai puternică persoană pe care am văzut-o vreodată. Vija Celmins, pentru că poate să stea nemișcată. Ellen Altfest, pentru că alege să facă picturi mici, care cer foarte mult timp pentru a fi terminate.
Spune-mi trei lucruri esențiale despre artă: the good, the bad and the ugly.
Arta m-a salvat de multe ori și știu că are părți urâte și rele, pentru mine întotdeauna cumva legate de minciună, dar le accept ca fiind niște efecte secundare imposibil de îndepărtat. Mă antrenez continuu să fiu și mai respectuoasă și recunoscătoare față de acele experiențe pe care le am, ocazional, când întâlnesc un artist care mă uimește total. Nu este niciodată ceva previzibil sau controlabil. Se întâmplă și îți îmbogățește viața și, atunci când nu se întâmplă, trebuie doar să stai nemișcat și să aștepți cu răbdare. Nu am acces la niciun alt domeniu care ar putea face acest lucru pentru mine.
La ce lucrezi în momentul actual?
Am o serie de picturi în desfășurare, dar merge dureros de încet. Desenez periodic schițe, privindu-mă în oglindă, ca exercițiu, iar lucrul care mă încântă, aflat încă într-un stadiu incipient, este să fac o animație dintr-o combinație de desene pe o placă de plastilină, basorelief, și forme mai volumetrice, unele fixe, altele mobile. Ideea pe care o am pentru moment este de a anima un autoportret realist, cu mișcare a ochilor și vorbire, în timp ce îl fac să țină o reprezentare relativ mai naivă și bidimensională a sa. Îmi place deja atât de mult acest mediu, încât știu că va rămâne cu mine pentru mult timp.
Cât de mult ți-a schimbat pandemia rutina zilnică? Cum ți-a schimbat modul de a crea și de a gândi? Numește un lucru indispensabil pentru tine în contextul distanțării sociale? Ce îți lipsește cel mai mult? Crezi că această situație va avea un impact pentru creația artistică în viitor, când vom fi depășit acest moment?
Călătoriile, puținele pe care le-am avut, sunt ceva ce sunt conștientă că nu voi mai putea face, pentru o lungă perioadă de timp, și erau un lucru, din cauza interacțiunilor umane, care mă ajuta să cresc.
Această catastrofă în care ne aflăm, cu tot ceea ce aduce, șterge pentru mine opțiunea de a dori sau de a mă simți inconfortabil. După cum pot eu să o evaluez, deocamdată, e că îmi cere, ca artist, să mă extind, să absorb și să simt, pe cât posibil, toată enormitatea, fără să mă retrag într-o poziție de auto-protecție, cum e cea ce poate fi oferită de către sentimentul de detașare sau alte mecanisme de apărare. Și tot ce am să spun este că eșuez și nu sunt în stare să merg foarte departe către interiorizarea situației. Rămâne abstractă, de neînțeles, oricât m-aș concentra asupra ei, în detrimentul activității mele. Nu mă pot surprinde capabilă să anticipez și trebuie să mă forțez să trăiesc în prezent. Este cel mai greu lucru pe care l-am avut de făcut vreodată și mă va schimba fundamental în moduri pe care încă nu le pot numi. Și totul este stupefiant din cauza acestui pachet de privilegii în care vine, în cazul meu: am ceea ce este esențial dar și mai mult, iar pe deasupra a tot sunt cineva care este echipat profesional să inventeze alternative.