Cât de mult depinde arta ta de spațiul în care lucrezi?
Am învățat să nu depind prea mult de locație, mă simt uneori eu însămi ca un atelier ambulant; unde ajung să locuiesc, spațiul se transformă în atelier, este ceva inevitabil.
Tehnici: furate, învățate sau aplicate?
Ca tehnică, mai mult învățată decât furată. Am avut ca prim mentor o doamnă din Oradea care preda ca profesor de artă plastică la un liceu din cartier. Aveam 12 ani, pictam deja de vreo trei ani în culori acrilice însă știam că imaginația mea creativă are nevoie de un aliat, de tehnică. Următoarele două vacanțe de vară le-am petrecut alături de această doamnă profesoară într-un sat din Bihor, desenând, familiarizându-mă cu tehnica picturii în ulei. Îmi amintesc că, ore în șir, la început am trasat linii drepte, cercuri, elipse. Ani mai târziu, în timpul petrecut prin universități de artă, în București, în Cluj, am aflat cât de vital este să ”furi” tehnica…
Trei artiști care îți plac și care te motivează?
Paul Gauguin, Francisco de Goya, Tal R.
Cum te motivezi atunci când nu ai inspirație?
Îmi imaginez că a doua zi nu mai sunt în viață și atunci îmi dau brusc silința cât pot eu de mult, știu că nu e timp de pierdut! Dar funcționează și cu o muzică bună pe care să pot eventual să și dansez.
Cum te simți în izolare?
Dat fiind că mă aflu într-un sat din munții Elveției, nu am avut parte de aceleași restricții ca și alți artiști din țară. Izolarea pe de altă parte îmi este un bun tovarăș, am fost mai focalizată în această perioadă și deci mai creativă.
Ce îți lipsește cel mai mult în contextul izolării?
În contextul distanțării sociale îmi lipsesc părinții, prietenii din țară, hoinăreala prin atelierele artiștilor.
Cum ți-a schimbat izolarea modul de a crea?
Ce am descoperit în această perioadă este faptul că pot să am mai multă răbdare cu arta mea. Fiind că magazinul de artă din localitatea vecină era închis, am reluat pânzele pictate aici în ultimele 4 luni. Mi-am dat seama că pot să le îmbunătățesc, trei dintre ele le-am refăcut complet. Am trecut apoi la cutii de carton, am umplut caiete cu schițe și desene. Totodată cred că arta este aproape ca o meditație care m-a ținut departe de panică, de starea de teamă. M-am simțit centrată și conectată cu cei din jur.
Crezi că acest context social special va influența producția de artă în viitor?
Cred că în viitor artiștii vor fi mai conștienți de arta lor, de puterea ei și vor fi siguri că în caz de prăpăd, arta ne este aliat. Uneori singurul pe care îl putem avea cu adevărat.
Facebook: Brânzaș Anca