Bogdane, care sunt sursele și temele tale? Ai afirmat recent într-un interviu că pictura e o meserie a furtului iar tu regăsești în trecut termeni pe care ți-i dorești în meseria ta.
Da, mă atrage trecutul teribil. De aceea, mă consider un pictor ancorat într-un discurs al clasicității modulat de retorica timpului meu, prin urmare, lucrurile pe care le fac au deopotrivă un aer de surprizătoare noutate și déjà vu. Nu o copiere a unui mod de ”a face” întâlnit la alții, dar o preluare a unor stileme ale tradiției, așa cum te-ai îmbrăca cu o haină care ți se potrivește.
Ce înseamnă pentru tine “o temă bună pentru o expoziție”? Cum decizi dacă o anumită idee care îți dă târcoale are potențialul de a fi transpusă într-o serie extinsă sau ramâne doar o notă în caietul de schițe ?
O expoziție este un discurs, o opinie la ceva sau un eseu care aduce o noutate. Ca să reușească are nevoie de coeziune și trebuie să surprindă. E ca și cum ai rosti o propoziție bine formulată care-l modifică pe celălalt. Fac o expoziție doar dacă am ce să spun.
Identifici un profesor, maestru, prieten sau vecin de atelier în dialog, cu care ai evoluat spre o perspectivă nouă asupra lucrurilor? Indiferent că ține de natura tehnică, procesuală sau conceptuală a picturii…
Mă consider un pictor dependent de modele pre-existente. Lecția unor maeștri de la care să învăț a fost fundamentală în construirea felului meu de a gândi și picta. Mai de aproape, sunt Sorin Dumitrescu, Bernea și Ion Grigorescu, dar și pictori mai îndepărtați precum anonimii picturii antice romane, pictorii Școlii Romane, sau cei ai Marii Raite (Le Grand Tour) neoclasice, ș.a. Nu poți fi cult fără să te identifici cu Marea artă, cu înaintașii tăi, cu memoria și muzeul.
Ce crezi că ar trebui să facă tinerii artiști aflați la început de carieră pentru a se face prezenți pe scena artei? Sau consideri inoportună intenția de a se dezvălui înaite de a ajunge la o anumită maturitate?
Aici, depinde de fiecare, de felul lui intim de a se exprima. Sunt artiști care te împing stăruitor la o activitate prolifică expozițională, la cât mai dese ieșiri publice, copiind astfel modul în care s-au manifestat ei de-a lungul timpului. Nu mi se potrivește felul ăsta de a mă exprima, eu sunt un ins reflexiv, precaut, nu vânez o notorietate cu orice preț. Gloanțele se trag cu luare aminte, nu în gol. Când vrea prea mult să fie văzut, artistul își dă jos misterul, devine vulnerabil, își pierde originalitatea. Anticorpii pictorului sunt misterul și suferința, valori pe care le înmulțești prin intimitate și pe care le protejezi de exterior, nu le dezbraci în fața oricui. E ca în pilda mărgăritarelor aruncate porcului. Nu porcilor ne vom arăta picturile ci acelora care merită să le vadă.
Ce crezi despre comunitatea artistică locală, ce relație ai cu aceasta?
Arta contemporană e circumstanțială, nu poate fi privită în absolut ca având calități speciale. Dacă prezentul e cel care o condiționează, atunci poate sta sub blestemul unui prezent nefast.
Pictura românească contemporană promovează o artă fără impasuri, o artă fără cusur, de performanță, cu mușchi și puternic atletică, uitând că viața are alte caracteristici. Viața e plină de situații dificile din care se pare că nu există scăpare. Provocarea este să te contrazici prin ceea ce faci, acest mers în răspărul vieții, așa văd eu marea avangardă.
Crezi că această situație va avea un impact pentru creația artistică în viitor, când vom fi depășit acest pandemic moment?
După impasul virusului, cred că ne vom regăsi în aceeași sincopă a adevărului prost înțeles, dar cu o senzație că lucrurile s-au iuțit mai tare. Cred că vom asista la o segregare accentuată, prin ștergerea nuanțelor și adâncirea contrastelor. Cine conta înainte va conta mai tare de acum, iar cine sugera dubii va fi repudiat de îndată, de-acuma. Transformările care se vor produce se vor face pe abscisa adâncirii contrastelor, nu a schimbării gândirii, din păcate.
Cred în notația zilnică, de tip jurnal, indiferent că este o schiță, un desen sau o fotografie. Pentru dublul sens pe care îl are acest gest: lași o urmă a trecerii tale prin viață și înregistrezi concomitent lucrurile demne de a fi remarcate.
