Carmencita, mi-ai spus că atelierul tău este teatrul. Cât de mult depinde munca ta de spațiul în care lucrezi?
Într-adevăr, Teatrul este atelierul meu. Indiferent de teatrul în care mă aflu la un moment dat, relația mea cu el este una specială, diferită, particularizată; aceasta depinde mult de legătura care se creează între noi, de spațiu, atmosfera deci, și de oamenii care îl „populează”.
La ce spectacol lucrezi în momentul actual?
În general nu lucrez la un singur spectacol; sunt etape diferite de lucru pentru fiecare proiect în parte așa că acum lucrez la trei : Nora de H.Ibsen, regia Botond Nagy, la care sunt în faza de producție (premiera va fi în martie la Teatrul Maghiar de Stat Cluj); Iona de Marin Sorescu, regia Gábor Tompa, la care sunt în faza de schițe tehnice și deviz (premiera va fi în primavară la Teatrul Nottara București); Furtuna de W. Shakespeare, regia Gábor Tompa; și aici sunt în stadiul de schițe artistice, tehnice (premiera va fi în toamnă la Teatrul Național Cluj).
Spune-mi trei lucruri esențiale despre scenografie: the good, the bad and the ugly:).
Este o intrebare complexă și complicată ; din punctul meu de vedere The Good este reprezentat de faptul că fac ceea ce îmi place, de uimirea pe care o am cînd văd „micul sâmbure” din imaginația mea că devine realitate pe scenă, de lucrul în echipă și de bucuria pe care o am privind spectatorii din sală participând la spectacolul imaginat de noi, cei care l-am creat.
The Bad și The Ugly pentru mine sunt foarte rare, poate chiar deloc; mai degrabă există The Hard în unele situații care țin mai mult de partea financiară (când trebuie să faci un proiect cu foarte puțini bani) sau de producție (când ceea ce ți-ai imaginat este dificil de realizat); dar mereu există soluții de rezolvare pentru că imaginația nu ne lipsește :).
Ai o Ars poetica? Care sunt valorile care îți ghidează practica artistică?
În general caut să exprim ceea ce simt, gândesc și imaginez în legatură cu un text, operă, propunere teatrală …Să fiu cât mai sinceră și exactă în expimare, să creez la rândul meu stări, emoții și gânduri prin ceea ce fac.
Când eram elevă în clasele primare am găsit o carte despre Brâncuși și am rămas de atunci în minte cu fraza „Vă dau Bucurie Curată” .
„Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale. Fără inimă nu există arta! Şi cea dintâi condiţie este să îţi placă ţie, să îndrăgeşti şi să iubeşti fierbinte ceea ce faci. Să fie bucuria ta. Iar prin bucuria ta să oferi bucurie şi celorlalţi.”
Cum și de ce ai ales scenografia ca mediu de exprimare?
Cred că ne-am găsit reciproc, a fost ceva firesc din partea mea să aleg această modalitate de a mă exprima, mi s-a părut cea mai apropiată de ceea ce aș putea spune și cum aș putea spune, de ceea ce simțeam. Desigur că au existat drumuri și evenimente care s-au legat și m-au condus cu uimire aici.
Pentru mine scenografia pendulează între text și imagine. Cum vezi relația dintre ele?
La mine cuvintele se transformă automat în imagini, eu văd cuvintele, frazele; o frază este deja un „spectacol” pentru mine. Când mi se vorbește sau când citesc, imaginile curg în mine ca pe un ecran de cinema, ca în zeci de diapozitive. Încerc apoi să fixez aceste imagini, să le transpun și să le dăruiesc.
Natură sau cultură? Din care îți extragi perponderent temele?
Eu nu le pot despărți, merg împreună, deci: Natură și Cultură.
Spune-mi te rog 3 scenografi sau artiști care ți-au influențat arta.
Nici aici nu aș face diferență, între artiști și scenografi; dar sunt câțiva creatori pe care îi simt aproape de universul meu (aici neincluzând ce imi oferă Istoria Artei, pentru că lista ar fi mult mai lungă, începând cu Egiptul Antic, China Antică și Grecia Antică!).
Așa că aș începe cu artistul alături de care am crescut, m-am format, m-am maturizat: Gabriel Brojboiu, cu care împărtășesc de o viață gânduri, idei, lecturi, creații etc.
Din lumea teatrului m-aș referi la Liviu Ciulei, Silviu Purcărete, Helmut Stȕrmer și Lia Manțoc, Andrei Both .
Spune-mi 3 regizori cu care ai colaborat și alături de care ai descoperit noi modalități de a gândi teatrul.
Pentru mine începuturile și creșterea, primii pași în teatru și drumul de inițiere au fost marcate de regizoarea Mona Chirilă; cu Gábor Tompa mergem împreună pe drumuri teatrale și reprezentăm o echipă dar ne și leagă o lungă prietenie; de Andrei Șerban, cu care am explorat noi lumi și teritorii artistice, am săpat în stări și emoții și am avut frumoase experiențe deasemenea ne leagă și o prietenie la fel, lungă.
În general în teatru atunci când împărtășești stări, gânduri și emoții cu care lucrezi practic tot timpul se leagă și prietenii. Și de fapt asta este frumos, că ai ocazia să cunoști oameni, să le descoperi universurile personale, și asta te imbogățeste continuu.
Care este textul pe care ți-ai dori să îl aduci în scenă dar nu ai avut încă ocazia?
Au fost și sunt atâtea texte/teme/subiecte, atât de diferite și de pline de substanță încât nu am ceva dinainte stabilit; fiecare proiect este ceva nou, necunoscut și atât de palpitant încât nu am de ce să visez la textul mult visat; mă lansez în cursa care mi se propune, este o provocare care mă face să descopăr de fiecare dată lucruri nebănuite în mine, noi imagini și stări.
Cum te pui în starea de a face în momentele lipsite de inspirație?
Îmi place să cred că nu prea am astfel de momente pentru că în teatru lucrăm și cu Timpul, care nu ne prea permite să fim „în pană”; uneori sunt momente de blocaj sau oboseală pe care le depășesc citind, ascultând muzică, plimbându-mă, petrecând timp cu familia mea.
Cam cât durează faza de incubație a unui proiect? Mă refer la munca cu regizorul și textul, înainte de producție.
Și această fază diferă de la un proiect la altul: au fost spectacole la care am lucrat în faza de „pre-producție” (deci în faza de „documetare-concept-creație -schițe”) câteva luni (uneori chiar 6 luni înainte) dar și proiecte la care am lucrat doar câteva săptămâni (2-4 săptămâni); asta înseamnă că trebuie să fii mereu „antrenat”, să poți „lua startul” așa cum trebuie :).
Cum vezi relația dintre intenție, planificare, execuție și produsul final? Ca scenograf coordonezi echipe diverse ca să împliniți o viziune.
Este mai degrabă un drum, o traiectorie pe care te înscrii, punctul de pornire fiind cum am spus mai devreme „micul sâmbure”, ideea-imagine de la care pornesc, apoi urmează punerea ei in laboratorul de creație alături de echipa de creatori (aici intrând regizor, compozitor, coregraf , ligh designer, actori etc.) prinzînd contur și substanță, mai apoi ajunge la echipa de productie de care depinde realizarea practică a tuturor elementelor de decor, sceno-tehnică, costume, recuzită etc. În final se adună și se armonizează toate acestea pe scenă /spațiul performativ unde din nou echipa de creatori vine cu partea sa de muncă, finalizând spectacolul în toate detaliile sale…. de fapt este un ÎNTREG la care muncește o echipă numeroasă de oameni. Cred că foarte, foarte importantă este comunicarea, modul în care ne armonizăm creația unul cu celălalalt pentru a avea un limbaj comun.
Povestește-mi un moment esențial în dezvoltarea ta ca artist.
Ar fi mai multe dar ca început aș menționa ziua în care mama m-a înscris la Liceul de Artă (aveam 9 ani, cred) dând și examen imediat (a fost ceva brusc, suprinzător și plin de emoții, cum nu mai avusesem până atunci) și momentul în care am dat concursul de scenograf pentru Teatrul de Păpuți din Constanța; apoi cel în care am venit la Cluj, la Teatrul Maghiar.
Sunt date în biografia ta care ți-au influențat parcursul?
Sunt multe, multe momente care ”germinând” mi-au influențat mai apoi drumul:
- Întâlnirea mea, elevă fiind, cu regizorul Silviu Purcărete al cărui spectacol „Miles Gloriosus” la repetițiile căruia am participat la Teatrul de Stat din Constanța mi-a oferit o lume atât de bogată, profundă și uluitoare care mi-a deschis larg o ușă spre un tip de teatru pe care îl simțeam foarte apropiat mie.
- Apoi, așa cum am mai spus, drumul alături și împreună cu Gabriel.
- Teatrul de Păpuși Constanța care pentru mine a reprezentat ABC-ul scenografic.
- Primul proiect internațional în Anglia, întâlnirea cu lumea occidentală, cultura și teatrul britanic.
- Întalnirile cu teatrele și artiștii cu care am lucrat …
Ce crezi despre comunitatea artistică locală, ce relație ai cu aceasta?
Clujul are o comunitate artistică vie, efervescentă, bogată. Deoarece teatrul este atelierul meu în care îmi petrec aproape tot timpul, reușesc să merg la unele expoziții și cam atât, din păcate.
Cum te raportezi la contextul artistic internațional?
Sunt mai multe modalități de a mă raporta, una dintre acestea fiind participarea la Festivaluri Internaționale de Teatru și la turnee internaționale; o altă modalitate este atunci când lucrez efectiv într-o altă țară, alt spațiu, altă cultură. Această experiență este foarte interesantă pentru că lucrez efectiv cu teatre și companii teatrale foarte diferite: este solicitant și ofertant să găsești un limbaj artistic comun și să vezi că arta/creația ta este valabilă, receptată și „funcționează” perfect acolo; eu cred că cea mai buna comunicare se poate face prin artă, este locul „comun” în care ne regăsim și ne întâlnim.
Cum ajung lucrările tale ”în lume” ?
Scena este „simeza” mea, teatrul este „galeria”‚ spațiul meu expozițional, spectacolul care este văzut atât în repertoriul curent sau în turnee și festivaluri devine astfel, într-o oarecare măsură și „curator”; dar fără spectatori lucrările mele rămân doar exponate anonime. Totuși scenografia este o artă efemeră, care există atâta timp cât există spectacolul; apoi din ea rămân doar frânturi disparate, imagini și senzații în memoria noastră.