Bună Doina, mă bucur că îți vizităm în sfârșit atelierul, pare că se desfășoară aici o activitate intensă. Care sunt sursele și temele tale? Există un element/simbol care apare recurent în lucrările tale?
Una dintre temele mele este călătoria: unde călătoresc, direcția în care călătoresc în spațiu și în timp se schimbă de la caz la caz, se schimbă de la o lucrare la alta. Un element simbol pe care îl folosesc frecvent în lucrările mele este vidul, golul care trebuie umplut, acțiunea de a umple și conținutul cu care umplu vidul fiind diferite de la o lucrare la alta.
De exemplu modelez un vas, nu plantez la propriu planta în el, dacă aș planta-o aș pune pamânt în vas, aș introduce rădăcina plantei în vas, în timp rădăcina se va dezvolta, planta va crește, frunzele se vor mări, vor apărea florile, un întreg proces care este declanșat nu în ultimul rând de suport, care pare la prima vedere secundar- vasul! Vasul este construit în jurul vidului. Nu plantez în vas planta la propriu dar creez condițiile pentru existența/dezvoltarea plantei în interiorul lui, pentru aceasta îi modelez o formă potrivită, îi texturez suprafața, îi dau culoare.
Ai o ars poetica?
O ars poetica? Sunt un vas în care Dumnezeu varsă informații, nu am drept de semnatură.
Care este culoarea ta preferată?
Dacă ar fi să răspund prompt la această întrebare aș spune că-mi plac toate culorile, absolut toate!
Există însă partea aceea din mine care „vorbește” prin lucrări, prin obiectele din ceramică, ori acolo am observat că folosesc mult albastru, albastru închis, deschis, ceruleum, cobalt, albastru cu tente verzui, albastru violet. Folosesc albastrul în toate procedeele care țin de culoare în procesul de lucru: patina, colorat materialul ceramic în masă, angoba, îl amestec în glazură, îl combin cu alți coloranți. Și cu alte culori lucrez la fel, folosesc aceleași procedee, însă albastrul, din motive inexplicabile, îl folosesc cantitativ mai mult.
O posibilă explicație ar fi că albastrul se combină frumos cu tenta de bej a șamotei, cu roșiaticul lutului, cu lăptosul paperclay, cu albul imaculat al porțelanului. O altă posibilă explicație este că această culoare rezonează cu structura mea interioară.
Tehnicile, furate sau învățate? Cât de important este pentru tine să le stăpânești?
De obicei ceramiștii folosesc două-trei tehnici prin care se pot exprima mai ușor, mai bine, două-trei tehnici dintr-o paletă largă de metode de lucru, tehnici ceramice.
Una din tehnicile de lucru din „bucătăria” mea este impregnarea materialelor ceramice colorate în masă, porțelan, paperclay (sau lut și gresie fără coloranți), într-un material de bază grosier ca structură: șamota. Sau varianta inversă: șamota o impregnez într-un material mai fin. Nu am văzut această tehnică la alți artiști, când am folosit-o prima dată nu m-am inspirat de nicăieri, o consider invenția mea. Există melanjuri de materiale ceramice, asemănătoare cu ce fac eu, tehnica naricomi sau marble, însă în varianta mea firele colorate din țesătură nu impregnează materialul în totalitate, de la peretele exterior până la cel interior al ciobului, țesătura rămâne la suprafață. În plus eu fructific greșelile tehnice, dacă m-aș lua după manuale, ce fac eu este totalmente greșit, să bagi lut la temperatura porțelanului este o greșeală tehnică majoră, însă în țesăturile mele ceramice felul în care lutul își schimbă culoarea și curge la 1250 de grade, este chiar ce-mi doresc.
Mai folosesc o tehnică pe care am dezvoltat-o în timp, transpunerea decorului gravat în ipsos pe material ceramic; cu ajutorul acestei tehnici obțin reliefuri fine pe suprafața materialului. Culoarea nu o las aproape niciodată compactă, o patinez.
Patina, iarăși, ține de „bucătăria” mea, cu ajutorul patinei creez ficțiuni, mimez trecerea timpului, învechesc obiectele ceramice noi, plasându-le în alt timp, diferit de cel în care au fost lucrate. În atelierul meu folosesc deseori glazura, pentru culoare înglobez uneori obiectele, mai nou folosesc și tehnica sgrafitto. Folosesc negative în procesul de lucru, altreori modelajul liber cu plăci sau prin construcție, nu folosesc roata olarului, obiectele circulare le obțin cu ajutorul strungului pentru ipsos și a negativelor sau prin modelaj liber.
Bineînțeles că este important să stăpânești tehnicile, dacă nu le stăpânești este ca și cum ai vrea să comunici ceva în scris și nu știi să scrii.
Cât de mult depinde arta ta de locația în care lucrezi?
Eu am lucrat 15 ani în fabrici de ceramică, închiriam în fabricile de ceramică colțuri de hale, sferturi de hale, spațiii industriale în care imi desfășuram activitatea ca artist independent. Erau fabrici mari, mastodonți industriali, cu enorme cuptoare tunel în care vagoneții circulau fără oprire, 24 din 24 de ore; pasta ceramică, șamota sau porțelanul curgeau gârlă, eram ca în sânul lui Dumnezeu acolo.
Puteam face arderi la orice oră, aveam materiale ieftine de calitate bună oricând și în cantitate mare. Prin mâinele mele au trecut tone de material ceramic. În fabrici nu aveam constrângeri, din acest motiv lucram mult, puteam greși, reface, relua, repeta, corecta vreun obiect dacă nu mi-a ieșit bine din prima tură. Acesta este un aspect important pentru mine.
M-am simțit bine în locațiile acelea, îmi declanșau creativitatea… mai puțin liniște, însă vuiet infernal, utilaje zgomotoase, gălăgie, muncitori, ritm alert.. oameni care lucrează mult- și mă molipseam de la ei, lucram ca o apucată. Reușeam să mă concentrez, am învățat să mă concentrez, nu aveam încontro, mă deconectam mental din peisajul industrial, un fel de yoga și asta.
Ca să ajung în aceste spații în fabrici, am făcut naveta ani de zile.
În atelierele în care am lucrat ultimii ani însă, în ateliere personale, sunt singură, am toată liniștea de pe lume, dar culmea, lucrul merge mai greu în formula aceasta. Acum îmi desfășor activitatea într-un atelier situat central, în care am un cuptor electric pentru ars ceramica nu foarte mare, 60x50x50 cm, după cuptoarele din fabrică acest cuptor este ca o jucărie pentru mine. Sunt multe aspecte bune când ai un atelier al tău, personal, bineînțeles, dar nu și pentru mine, din păcate, după experiențele din fabrici. În atelierele în care am lucrat în ultimii ani, ateliere personale, nu mai lucrez la capacitatea mea, sunt constrânsă material, spațiile fiind destul de mici pentru cât m-aș putea desfășura.
Cum te pui in stare de a face în momentele lipsite de inspirație?
Bineînțeles că trec și prin momente lipsite de inspirație, în cazurile acestea pur și simplu mă duc la atelier și-mi fac de lucru: fac curățenie, contabilizez formele de ipsos, în sensul că le iau de pe rafturi, le asamblez, mă învârt de colo colo prin atelier cu tot felul de „treburi”. Am o regulă: chiar dacă nu am chef de lucru, mă duc la atelier, ca să mă aflu acolo, spațiul în sine mă inspiră. Mă duc zilnic la atelier, indiferent de temperatura sufletului meu.
Povestește-mi te rog un moment esențial în dezvoltarea ta ca artist.
Cred că este cel de-al doilea masterat, urmat la Universitatea Mark Bloch din Strasbourg, după cel urmat la Universitatea de Artă și Design din Cluj. La acesta erau acceptați creatori, care aveau deja o activitate artistică consistentă, aproape toți colegii mei de grupă aveau, ca și mine, în jur de 30 de ani. Se făceau studii, cum le ziceau profesorii francezi – studii și cercetări de laborator. În acest „laborator” tineri artiști din diferite țări, pictori, graficieni, sculptori și ceramiști își studiau propria creație, raportând-o la contextul artistic internațional. A fost foarte interesant pentru mine acest studiu, era binevenit, dar și greu. După acest masterat la Strasbourg m-am simțit îmbogățită ca și creator, mi-a oferit o viziune clară despre mine însămi ca artist, ca artist ceramist.
Ce crezi despre comunitatea artistică locală, ce relație ai cu aceasta?
După părerea mea, noi ceramiștii, suntem ca o nație aparte de oameni, categorie aparte de artiști, cu un ceramist/ă activ/ă pe plan profesional intotdeauna găsim un fir de care se leagă vorba, apoi discuția: „cum ți-a ieșit șamota cod 373, 480-ul l-ai încercat?” sau: „ce palier ai fixat pentru glazură? glazura aceasta merge numai pe biscuit?”. O „pasareasca” ca între ceramiști nu auzi la alții artiști. Discutăm despre tot felul de tehnici și metodele de lucru folosite în arta ceramicii, diferite de tehnicile și metodele folosite în alte domenii artistice, câteodata discutăm idei, câteodată evenimente. Numai un ceramist te poate înțelege dacă-i spui „Am ambalat lucrarea in șapte straturi de bule și tot ciobită a ajuns, din cauza acelei ciobituri pot sa duc lucrarea la cimitir” sau „Mi-au exploadat în cuptor trei săptămâni de muncă, și parcă toate le-am făcut corerct, bule de aer sigur nu erau, iar uscarea am făcut-o ca la carte.”
În Cluj au loc câteva evenimente importante la care ne întâlnim, ceramiștii: Festivalul Internațional de Ceramică Contemporană Caolin, Bienala Națională „Artele Focului”, Bienala Internațională de Ceramică, mai sunt si expozitii mixte anuale, Salonul Anual de Artă, și alte evenimente-expozitii care reunesc artiști din mai multe sau toate domeniile artei plastice și decorative.
Cum integrezi practica ta în contextul artistic actual?
Eu am participat la multe evenimente dedicate ceramicii: târguri, expoziții, festivaluri, fiecare eveniment de genul acesta mi-a influențat parcursul. Dar cea mai puternică, pregnantă influență asupra parcursului meu artistic l-au avut expozițiile personale. La personale sunt ca pe scenă, intru în contact direct cu publicul, am o trăire intensă. O expoziție personală presupune niște investitii financiare, emoționale, implicarea mea pentru o personală este maximă, intru in turație maximă de investiție creativă și sufletească.
Am făcut 15 expoziții personale pînă acum, în diferite orașe din România, în diferite spații, cele mai importante locații în care am expus sunt Institutul Cultural Francez, „Galeria Veche” și Muzeul Național de Artă în Cluj, Centrul Unesco, Muzeul Țăranului Român și Centrul Cultural Mogoșoaia din București.
Deasemenea am participat la mai multe expoziții internaționale colective, în Austria, Bulgaria, Anglia, Ungaria, Italia. Am participat la Bienala Internațională de Ceramica din Egipt, am trimis lucrări la Bienala din Japonia, iar din 2013 avem o Bienală Internațională de Ceramică chiar aici la Cluj.
Cum ajung piesele create de tine la "consumatori"?
Vând lucrări de ceramică din expozițiile colective sau personale, colaborez și cu galerii din București și Sibiu, este însă o problemă cu galeriile în Cluj, galerii care ar avea nu doar spațiu expozițional dar și magazin. O oportunitate pentru mine, in situația aceasta, este Festivalul de Ceramică Contemporană, în cadrul căruia are loc, câteva zile la rând, Târgul de Ceramică Caolin, la care participă doar ceramiști profesionisti. De multe ori piesele pe care le creez le vând din atelier (uneori călduțe, din cuptor…). Uneori am vizitatori în atelier, dacă li se pare vreun obiect reușit, il remarcă și îmi cer să le fac unul asemănător sau adaptat spațiului în care vor să-l instaleze.
Și ultima mea întrebare, la ce lucrezi in momentul actual?
În momentul actual lucrez la câteva idei pe care vreau sa le transpun in material ceramic. Pregătesc o lucrare pentru Bienala Internaționala de Ceramică de la Cluj, care va avea loc anul acesta, in toamnă. Mă chinuie imagini mentale cu copaci cu forme stilizate și mere gravate cu scrieri. Încă nu stiu cum este mai potrivit să aștern aceste gânduri, în porțelan sau lut, încă nu am stabilit varianta definitivă.