Isa Balog / Rennes

Povestește-mi un moment esențial / de cotitură în dezvoltarea ta ca artist. Sunt date în biografia ta care ți-au influențat parcursul?

Sunt multe momentele de cotitură dar îmi aminesc adesea de hazardul care m-a pus pe acest drum. Mi-l amintesc ca pe o anecdotă, probabil din cauză că asta a și fost. Parcursul meu artistic nu a fost o alegere personală ci o hotărâre pripită, luată de tata.
El era instrumentist în filarmonica din Brașov și voia să urmez și eu același drum. Am făcut meditații de oboi un an întreg ca să dau în clasa a V-a examen de admitere la liceul de muzică. Profesorul de meditații era prieten bun cu tata și tot el urma să-mi fie și examinator. În plus de asta, eu eram singura care urma să dea la oboi, deci examenul era ca luat.
Mai trebuia doar să îl dau.

A venit și ziua examenului. Acesta se susținea în incinta liceului de muzică și arte plastice.
Era zi de examen pentru toate instrumentele și pentru formarea clasei de arte plastice. Așteptam în fața cancelariei, alături de toți elevii și părinții, să ni se spună sălile în care urmau să fie susținute examenele.
În toată învălmășala aia, tata s-a întâlnit cu un fost coleg de clasă cu care nu se mai văzuse de foarte mulți ani. El își dădea fiul (pe Radu) la arte plastice. Tații erau tare fericiți să se vadă. Păreau să aibă multe să își spună și să își amintească, dar doreau să facă asta într-un alt cadru, mai familiar și mai liniștit. Asta e o concluzie pe care am tras-o eu, după ce i-am auzit de mai multe ori scurtând răspunsurile cu câte un „vai, dar sunt atâtea de zis, băgăm copiii la examen și mergem să povestim liniștiți la o bere” sau „ah stai să vezi, dar mai bine… să băgăm copiii la examen și să ne așezăm liniștiți pe o terasă, la bere și îți povestesc”. Nu știu cât a durat așteptarea, probabil o oră, o oră și ceva, cât să aud vreo 15-20 de formulări similare care se terminau toate cu „copii la exam și bere”.

Într-un final s-au desemnat clasele de examen pentru arte plastice, copiii au intrat în săli, examenul a început. Am rămas eu cu cei doi adulți înconjurați de câțiva viitori instrumentiști care își așteptau examinatorii. Unii erau îndrumați spre săli, alții, ca și noi, mai așteptau încă. Examinatorul meu nu venea, timpul trecea.
Nu știu cât să fi trecut după ce a intrat Radu în examen, dar nu chiar așa de mult, maxim 5 fraze terminate cu „fiică-mea la examen și bere”.
În zăpușala aia, nu mai știu care dintre cei 2 adulți a avut revelația soluționării problemei, dar când tata s-a uitat spre mine și m-a întrebat blând:”Isa, dar n-ai vrea tu mai bine să dai la arte plastice?”, ne-a părut tuturor ca o evidență pe care am avut-o în fața ochilor de atâta timp dar nu reușiserăm până atunci să o vedem. Am răspuns ușurată și spre fericirea tuturor: „Ba da”.
Tatăl lui Radu m-a dus spre sala de examen, și-a cerut scuze de întârziere și a inventat o neînțelegere (examenul se ținea în 2 săli de clasă, fiecare cu vreo 15 elevi, întârziasem din cauza proastei organizări). I-a făcut semn lui Radu să îmi dea el pensule și culori. Foile erau distribuite de liceu. Am fircălit pe una o natură statică și pe cealaltă o compoziție. Am intrat la arte plastice.

Cât de mult ți-a schimbat izolarea rutina zilnică? Cum ți-a schimbat modul de a crea?

Rutina zilnică a devenit un fel de provocare organizatorică.
Locuiesc cu prietenul meu și cu fiul nostru într-un apartament de 65mp (compus din 2 dormitoare, 1 spațiu dechis: salon-bucătărie și un balcon).
Prima săptămână am încercat să lucrăm care cum poate dar, ne-am dat seama că suntem prea haotici ca să putem funcționa fără un cadru predefinit. Așa că ne-am creat un program: o zi din două, unul din noi se încuie în cameră și lucrează în timp ce celălalt se ocupă de educarea, distrarea și supravegherea odraslei (în vârstă de 3 ani). Cealaltă zi din două inversăm rolurile.

Program de la 8 la 16:00, ulterior ne regrupăm în salonul bucătărie iar duminica e weekend comun.
Spațiul în care trăim s-a schimbat și el destul de tare, l-am adaptat noilor nevoi: 1 dormitor + salon bucătărie + balcon, au devenit spații de joacă, tranzit și odihnă pentru copil, iar celălalt dormitor l-am transformat în spațiu de lucru. Aici, în locul biroului, înainte era un pat. Având nevoie de o bucată de perete liberă și de birou, am deplasat patul în mijlocul camerei, fix cât să poți deschide ușa fără să te împiedici direct în el.

Lucrarea la care muncești acum face parte dintr-o serie sau nu are legătură cu cele anterioare? Există un element/simbol/temă care apare recurent în lucrările tale?

Lucrez la o instalație multimedia:„Amintiri anamorfozate”. E vorba de un proiect hibrid care întrunește mai multe discipline: video, performance, teatru optic, având și o latură imersivă (printr-un joc și o scenografie care se devoalează progresiv, instalația integrează spectatorul poziționându-l în centrul intrigii).

Tehnica pe care o folosesc nu are legătură cu proiectele anterioare dar punctul de pornire și chestionările rămân aceleași: subiectivitatea memoriei și diversitatea punctelor de vedere.
În primă fază, mijloacele mele de expresie erau desenul și pictura. În ultimii ani am început să le amestec cu video, dans, performance, instalație iar în proiectul la care lucrez acum, pictura și desenul nu mai apar deloc. Cred că înainte încercam să adaptez fiecare idee pe care o aveam tehnicilor pe care le cunoșteam, iar acum fac naveta între diferite discipline, încercând să găsesc mijloacele de expresie care îmi vor susține cel mai bine ideea.

instagram.com/isabalog/