Am primit un nou mic jurnal de carantină! Din Sibiu, în dialog cu Hassium: Lavinia Crețu. La ce lucrezi acum?
La o serie de texte, “Vreau timpul meu”. Așa s-a numit ultima lucrare expusă în martie într-o expoziţie colectivă – un desen în marker. Textele sunt scurte, mai degrabă nişte haiku-uri contemporane despre percepţia personală a timpului, izolare, lucruri împărţite, împărtăşite, program de exil, intenții, aşteptări… În paralel concep desene pentru o nouă serie: ”Tihna. Fluiditatea. Abundenţa.” De asemenea, seriei a fost titlul unui desen făcut anul trecut. Reiau imagini şi idei mai vechi, acelea în care îmi regăsesc un anume confort psihic.
Care sunt sursele şi temele tale?
În ultimul an am lucrat în paralel la câteva serii noi de desene şi texte: Mai e mult până acolo?, Pandacat, Paginile lipite cu scoci şi un proiect de expoziţie – ”Preţul libertății”, care, din cauza noii situaţii, a fost reprogramat pentru 2021. În mare sunt serii despre natură, rezilienţă psihică, mod de gândire şi comportamente în evoluţie.
Preferi o anumită culoare?
Lucrez adesea monocrom, alb – negru. Mă axez pe desen, linii, forme, gestul sintetizat, felul în care, cu economie de mijloace, pot să exprim mai mult. În natură mă las absorbită de abundenţa de culoare. Uneori încerc să aduc şi în lucrări ceea ce mi-a rămas puternic impregnat pe retină.
Tehnicile: furate, învățate, aplicate? Cât de important e să le stăpânești?
Cred că e important să asimilezi destul de multe tehnici în procesul iniţierii. Felul în care îţi găsești propriul drum se axează mai uşor stilizând deja știutul sau lipsindu-te de ceea ce, în urma experimentului, crezi că nu îţi mai este necesar.
Există un element/simbol/temă care apare recurent în lucrările tale?
Personajele cu vegetaţie în cap. O serie începută în 2007. De-a lungul timpului au fost rădăcini, tufișuri, crengi sau flori. Ideea reapropierii natură-om, felul în care ne restaurăm în noi imaginea naturii.
Cum te-ai simțit în izolare? Care au fost părțile plăcute şi părțile neplăcute?
Lipsa mișcarii în natură, în soare, mi-a lipsit cu desăvârșire în aceste 2 luni de zile. E modalitatea în care mă ţin atât fizic cât şi psihic în parametrii optimi. Am avut un pic mai mult timp pentru a planifica proiecte, lucrări. Ceva mai mult timp faţă de perioada în care îmi împărţeam timpul între atelier, şcoală şi familie.
Unde ai lucrat în această perioadă? Cât de mult depinde arta ta de spaţiul în care lucrezi?
Lucrez în același loc ca până acum: colțul meu de cameră în care mi-am aşezat şevaletul, biroul şi o etajeră cu materialele de lucru. Sau pe coridorul deschis, în zilele mai calde.
Colţul meu de cameră mă restrânge mai mult asupra desenelor, tehnici inodore, dimensiuni medii.
Zi-mi 3 artişti care îți plac și te motivează.
În fiecare nouă perioadă descopăr alți artişti, constat că nu îmi mai plac unii. Sunt câţiva totuşi care continuă să îmi placă încă din facultate: Jenny Holzer, Tony Bevan și Joseph Beuys.
Cum te pui în starea de a face în momentele lipsite de inspirație?
Recitesc notițe. Obişnuiesc să scriu idei legate de diverse teme. Până acum nişte ani aveam agendele, caietele de notiţe, dosarele cu diverse documentații. Acum mă limitez la cele din telefon pe care le arhivez, le pot asocia fotografii, linkuri. Pot reveni asupra lor. Sunt mai lizibile. Acolo sunt planurile şi informaţiile despre lucrările deja făcute. Totul e să salvez periodic şi pe alte dispozitive.
Sunt lucruri pe care nu dorești să le dezvălui despre arta ta?
Sunt unele lucrări pe care nu le pot expune “in progress”.
Sunt date în biografia ta care ți-au influențat parcursul?
Faptul că a apărut în familie micuţa noastră (3 ani), m-a orientat spre a gestiona mai eficient timpul, tehnicile, rapiditatea execuţiei, modul de a planifica lucrările şi, în fond, toate activităţile zilnice. Trebuie în orice moment să mă pot deconecta de la lucru pentru a mă putea ocupa de ea. În timp ce mă ocup de orice altceva ce nu necesită concentrare sporită, caut să îmi notez ideile legate de proiectul la care lucrez. Telefonul mi-e mereu la îndemână. Când se iveşte o fereastră liberă atunci trec direct la lucrul practic. Deşi îmi pare rău de multe ori că trebuie să întrerup totul în momentul în care am intrat în flux, în ansamblu constat că nu lucrez cu mult mai puţin decât înainte când puteam să îmi rezerv multe ore legate… Faptul că am atât de puţin timp continuu la dispoziţie, mă ţine conectată mereu cu priorităţile şi astfel mă pot împărţi între multe situaţii, atâta vreme cât planific şi sunt flexibilă.
Ce crezi despre comunitatea artistică locală, ce relație ai cu aceasta?
Alături de colegii din grupul Nostru, ne-am asumat un rol activist. Expoziţiile noastre de câteva ore, erau mai mult o revoltă la faptul că sunt mult prea puţine spații formale de artă vizuală în oraș. De-a lungul timpului am organizat şi am participat în expoziţii colective cu artiştii locali, expoziţii al căror scop era de a atrage atenţia asupra acestei comunități din Sibiu, asupra nevoilor şi condiţiilor în care îşi desfășoară activitatea, asupra lipsei spaţiilor adecvate şi a structurilor care să favorizeze dezvoltarea acestui segment de artă în oraș.
Cum ajung lucrările tale ”în lume”?
Postez uneori pe reţelele social media, fapt care înlesneşte crearea de noi contacte. Alteori scriu proiecte şi aplicaţii pentru open call-uri.
