Vincențiu Pușcașu
Ultima ispravă artistică a Ioanei Olăhuț, intitulată sugestiv „Fata docilă a lu’ mama”, s-a derulat luna aceasta în spațiul expozițional al cafenelei Meron – Cluj Napoca. Deși restrâns ca agregare expozițională, proiectul s-a fundamentat pe subiecte și tematici extensive – de la concepte precum memoria, identitatea și tradiția, către autoritate, influență și transmedialitate. Subsumat principiului „întreirii”, sursa și principalul resort conceptual din care izvorăște expoziția – colacul de Crăciun (supranumit și „pupăză” în tradiția transilvană) – este denotat în trei versiuni de reprezentare: obiectual, imagistic și meta-imagistic. Reunind trei medii artistice autonome – ceramica parietală (obiect), pictura (imagine) și linogravura (imaginea reproductibilă), – respectiv subsumându-le actului aproprierii curatoriale, aspirând către dezideratul wagnerian al Gesamtkunstwerk-ului, Ioana își clasifică demersul creator în registrul autoreferențialității. Elementul factual pe care artista îl iterează și resemantizează este reprezentat de experiențele sale din copilărie – nostalgia tradițiilor din satul natal, privirea retrospectivă și contemplația devenirii. După cum afirmă Ioana, expoziția este articulată în maniera multiplicității identitare, a conținerii simultane (și nu de puține ori antagonice), similar Matrioskăi rusești – fiecare strat semnificant îmbracă aceeași dimensiune formală, însă trimite către instanțe reflexive anacronice, contradictorii sau radicaliza(n)te. De altfel, abordând o optică vasariană asupra expoziției, este paradoxal că atitudinea dezinvoltă, stilistica îndrăzneață, particularitățile feministe ale discursului (și, de ce nu, postura impozantă și statura atletică a) artistei generează un discurs vizual ancorat în tradiționalism. Contradicția și negocierea dialectică a expoziției reiese tocmai din această disonanță – „Fata docilă a lu` mama” nu se identifică nici în logica veleităților artei etnografice, nici în logica militantismului feminist. Nu este nici o retrospectivă a unei istorii (personale) angoasate, nici o expunere cu o agendă politică asumată programatic.
Cheia de interpretare a expoziției și, prin extensie, a strategiilor artistice angajate de Ioana Olăhuț în actul reprezentării nu prezumă o raliere tezistă, nu produc și nici nu suscită partizanatul (sau opoziția) publicului față de subiect. Dimensiunea documentaristă și secvențierea de factură conceptualistă (similară seriei „One and three” a celebrului J. Kosuth) chestionează versatilitatea medială – același subiect, anume – „pupăza”, echivalentul feminin al colacului dăruit colindătorilor de Crăciun – este articulat în trei „stări de agregare”: imagine (pictură – configurată după norma perspectivei optime asupra subiectului), obiect (ceramică parietală – versiuni în materialități diferențiate: teracotă, argilă, ghips), respectiv meta-imagine infinit replicabilă (o veritabilă „urmă”, rămășiță, reziduu sau martor al procesului creativ, dictată de tehnica linogravurii). Asocierea acestor medii și plasarea lor în relație de conjuncție demonstrează filiația parcursului interdisciplinar al Ioanei – deopotrivă artist vizual, scenograf și cadru didactic, iar contextul expozițional coordonat de Crina Ciocean – solo-show deschis în cafeneaua-galerie Meron, pretext pentru dezbatere și problematizare a creației drept factor agregator al interacțiunilor sociale – extrage expoziția din logica spectacularității lui Debord și furnizează premisa unei clasificări curatoriale (mai degrabă) de tip altermodernist. Nuanțând apartenența teoretică la principiile lui Nicolas Bourriaud, apreciez că principiile de articulare a expoziției „Fata docilă a lu` mama” pot fi catalogate drept ecou (sau mai bine zis recul) al teoriei hibridului cultural. Adaptând mecanismele semnificante ale teoriei lui Steve Dixon și implementându-le pe contrasensul afinității pentru digital, Ioana Olăhuț configurează hibridul cultural în cea mai analog versiune posibilă a sa: intersecția dintre pictură, instalație, scenografie, toate subsumate paradigmei benjaminiene a „operei de artă în era reproductibilității mecanice”.
Vincentziu Pușcașu este istoric de artă și cadru didactic universitar al Universității Dunărea de Jos, Galați. Printre ultimele sale publicații se află volumul ”Instanțe curatoriale”, apărut la Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2023.