Ovidiu Gordan / Șimleu Silvaniei

De ce te-ai întors în Șimleu? Are legătură cu anul pandemic sau e rezidența ta permanenă? Deși sunt foarte legată emoțional de Șimleu și știu bine ce anume m-ar face să locuiesc în el, din punct de vedere cultural, acesta îmi oferă destul de puțin. Cum îți ”rezolvi” această nevoie în Șimleu Silvaniei? Sau cum te raportezi tu la ”nevoia” de a avea stimuli culturali activi?

După cinci ani de Cluj și doi ani de Londra, am simțit nevoia de a mă întoarce acasă, de a reveni la normal. Timpul se scurge diferit într-un oraș mic; aici sunt mai aproape de natură. Nu pot să zic că îmi lipsește așa mult cultura, pe mine mă intrigă mai mult viața.
Îmi place când mă cheamă vecinul să îl ajut să își culeagă cireșele și în timp ce eu le culeg el își scoate muzicuța și îmi cântă “Deschide deschide, fereastra” că știe că-mi place. Aici văd creativitate, văd artă pură, o recunosc în oameni simpli. Acuma sigur că vecinul meu nu știe cine-i Damien Hirst, nici ce-i aia MOMA, dar asta chiar nu mă deranjează.
În afară de asta, colecționez cărți foto (photobooks) și mă bucur când mai vine câte un violonist la noi în oraș. Înainte de pandemie, cât îmi permitea timpul, mergeam la Cluj pentru expoziții și evenimente culturale, mai schimbam o vorbă cu colegii artiști și îmi satisfăceam nevoia de cultură și artă.

Așadar consideri că îți poți menține reperele culturale și într-un oraș mic, și că poți să găsești suficiente subiecte care pot deveni teme de aprofundat în fotografie. Ține asta oare de o anume maturitate la care poate să ajungă un artist? Să poată să își lărgească propriul univers artistic indiferent de locul și timpul în care trăiește?

Da, mă interesează mult calitatea lucrărilor pe care le produc, subiectul meu principal pare a fi ceva legat de familiar, iar aici, în Șimleu Silvaniei, mă simt cel mai acasă. Nu știu dacă am ajuns la o anumită maturitate, zic că mai am încă de crescut. Întodeauna am fost interesat de cum supraviețuiesc artiștii în societate. Nu poți întreba un artist din ce trăiește, că se întristează instant și îți zice că nu asta contează. Cumva eu nu am vrut să adopt acest model, deși artiștii pe care îi apreciez cel mai mult au sau au avut o viață grea sau au fost recunoscuți doar la sfârșitul vieții. Creativitatea e un dar pe care mulți artiști îl consideră atât de prețios încât îl folosesc doar pentru a crea artă. Sigur că îți poți lărgi universul artistic, poți chiar să îți creezi un univers sau chiar mai multe, iar atunci îți va fi indiferent unde locuiești.

De ce fotografia, Ovidiu? Ce îți oferă ea față de alte medii artistice?

Consider fotografia cel mai important mediu artistic pentru că ne arată condiția umană în forma ei brută. Sigur că fotografia nu este deloc apreciată la nivelul la care ar trebui să fie apreciată. Poate din cauză că fotografia are un limbaj vizual foarte greu de înțeles, dar toată lumea crede că o înțelege. La noi în țară aproape că nu este considerată  artă. Eu, cu fotografia mea, mă situez exact în “nomansland”, între artă și fotografie. Nu fac artă pentru că nu sunt artist care doar ”folosește” fotografia și nu sunt fotograf pentru că nu documentez. Mă simt captiv în fluxul timpului și obsedat de formă iar fotografia este efortul meu inutil de a opri timpul. Caut să înlocuiesc ceea ce mi-a fost pierdut, rănit sau interzis. Apreciez alte medii artistice dar cred că fotografia, în aparenta ei simplitate, îmi este de ajuns.

În ce fel consideri că fotografia are un limbaj complicat deși, aparent, accesibil, inteligibil?

Despre asta s-ar putea scrie un eseu întreg, poate chiar o carte. Am să încerc să fiu scurt. Dacă suntem conectați la lume, vedem câteva mii de fotografii în fiecare zi. Vedem un fel de fotografie funcțională care are de cele mai multe ori un singur sens și o singură menire: de a ne informa despre cum arată lumea. Ceea ce nu ne dăm seama este că noi nu vedem lumea, ci vedem lumea fotografiată. De aici confuzia fotografiei cu realitatea. Pentru a înțelege fotografia în profunzimea ei, avem nevoie de o resensibilizare vizuală. De cele mai multe ori o fotografie bună arată mai mult decât poate explica. Personal sunt de părere că fotografiile au ceva foarte asemănător cu visele. Le văd ca pe niște mesaje din inconștient care, după modelul Jung-ian, s-ar putea interpreta. Iar interpretarea asta, la fel ca frumusețea, este în ochiul privitorului și s-ar putea ca doar acolo să o găsim.

Ai în minte câțiva artiști care folosesc fotografia în sensul în care spuneai tu?

Eu am utilizat sintagma “artist care folosește fotografia” într-un mod ironic. Mă gândeam la artiști conceptuali sau în general artiști contemporani care se folosesc de fotografie și prin asta mi se pare că denigrează cumva adevărata forță vizuală a fotografiei. Sigur că asta este o părere personală și s-ar putea să greșesc (poate că arta lor arată cât de versatilă poate fi fotografia). Așa că tot ce pot să fac este să vă enumăr aici câțiva artiști fotografi pe care îi apreciez: William Eggleston, Bertien van Manen, Susan Paulsen, Mark Steinmetz, Alec Soth, Saul Leiter, Jindrich Streit, Krass Clement.

Fotografia: alb/negru sau color? :) Analog sau digital? Nu vreau să discutăm dihotomic, ci pur subiectiv: dacă te atrage una mai mult și de ce, sau pur și simplu cum lucrezi cu toate aceste variații?

Analog alb-negru și color. Are ceva fotografia pe film, poate la nivel de textură ce se simte chiar dacă fotografia digitală este destul de avansată. Digitatul oferă o imagine bună dar parcă sterilă, îi lipsește sufletul. Eu folosesc și film alb-negru și color în proiectele mele. Colorul exprimă mult, are o abundență aparte iar alb-negru are profunzime, iarna și noaptea sunt alb-negru. Sunt două emisfere, conștientul și inconștientul, cel puțin eu așa le văd și încerc să le combin pentru a crea un univers echilibrat. La analog îmi place că trebuie să aștept mult, să am răbdare. De cele mai multe ori, până ajung să văd imaginea developată și scanată, uit de momentul în care am făcut poza. În felul acesta pot face o selecție mai bună a imaginilor. Lucrez în timp cu un aparat care oprește timpul în loc… mie mi se pare firesc.

Ce aparat folosești? Ce film? De unde îți iei cele necesare? Fotografia analog a devenit un soi de raritate și la fel tot ce ține de prelucrarea ei.

Folosesc mai multe aparate dar în principal: Nikon fm2, Mamiya RZ67 și Pentax 67. Film: kodak gold, fuji color, fuji provia, kodak tri-x, kodak t-max. Fotografia pe film începuse o renaștere chiar înainte de pandemie, care cred că s-a menținut și în această perioadă. Încă se găsesc filme bune și companii care procesează filme. Nu-i așa o raritate fotografia pe film, se folosește tot mai des în industria modei de exemplu. Eu zic că mai are încă destulă viață și multe de spus.

Cum (sau dacă) ai simțit ultimul an, sub semnul pandemiei? La nivel profesional?

Pentru 2020 aveam planuri mari: să fac expoziții, să continui proiecte, să mai lucrez la o carte dar așa s-a nimerit. În perioada asta am luat o pauză, însă ca artist, am mai trecut prin perioade similare și am revenit la arta mea când s-a putut. Cu timpul, mi-am dat seama că se întâmplă viața și nu mai ai timp de artă, dar nu ai putea face artă fără experiența vieții.

https://www.ovidiugordan.com/

 

Hassium by Anca B.