În contextul pandemiei, gândul meu a mers spre o prietenă care e stabilită în Italia de ceva vreme. Cum în martie lucrurile păreau teribile în peninsulă, am inițiat un dialog despre artă, pictură și momentele prin care a trecut odată cu izolarea, pentru că arta e mereu o mână întinsă spre cineva :) Cum te pui în starea de a face în momentele lipsite de inspirație?
Aș îndrăzni să spun că nu prea m-am luptat foarte des cu momente lipsite de inspirație. Am multe proiecte și idei pe care încă nu am avut ocazia să le pun în practică, timpul pe care îl am la dispoziție e extrem de limitat. Trăim vieți foarte haotice și mărturisesc că în momentul în care intru în atelier, nu reușesc imediat să mă concentrez asupra lucrului. Uneori îmi ia ceva timp înainte să trec la acțiune și când simt că nu reușesc să îmi pun ordine în gânduri, încerc să îmi creez un reset moment: închid ochii, stau câteva minute în liniște totală și încerc să mă detașez de toate. După care îmi pun o muzică ce mă inspiră și îmi fac o cafea… funcționează!
Unde te-ai izolat?
Am o cameră mai liberă în casă, m-am izolat aici, într-un colț mai luminos, aproape de fereastră.
Un lucru indispensabil pentru tine în contextul distanțării sociale? Ce îți lipsește?
Îmi lipsește foarte mult să pot să îi îmbrățișez pe unii membrii ai familiei, pe prieteni, să strâng mâna cuiva. Această reprimare forțată a gesturilor firești este total împotriva naturii umane și îmi creează un profund sentiment de frustrare.
Care sunt sursele și temele tale?
Întotdeauna am iubit figurativul, protagoniștii lucrărilor mele fiind persoane apropiate. Iubesc oamenii și de fiecare dată când aleg să pictez pe cineva o fac din speranța de a găsi rezonanțe, acel fir invizibil care ne leagă pe toți și care poate va răspunde întrebării ”De ce suntem aici?”. Mă întreb foarte des dacă am știut să folosesc într-un mod just timpul care mi-a fost dat și dacă această existență este sau nu mai mult decât un vis, așa cum se întreba și Calderòn de la Barca. Da, mă inspir foarte mult din visele mele și am transpus în multe lucrări simboluri care sunt elaborări ale subconștientului. Cred că va fi mereu o prezență umană în picturile mele pentru simplul fapt că “interogarea” și analizarea celui de lângă mine la nivel artistic, este gestul cel mai firesc care mă reprezintă.
La ce lucrezi acum? Lucrarea aceasta face parte dintr-o serie?
Am nutrit mereu o mare admirație față de operele artistului olandez Pieter Claesz, unul dintre promotorii compozițiilor pe tema Vanitas. Am avut ocazia acum câțiva ani să îi văd operele în Amsterdam la Rijkmuseum și am rămas impresionată de modul în care a reusit să surprindă caracteristicile epocii sale, prin intermediul obiectelor prezente în naturile sale statice. Pornind de la acest subiect și inspirându-mă din dinamica evenimentelor pe care le trăim acum, am realizat propria mea versiune pe tema Vanitas, pe care am intitulat-o “Grădina metafizică”. Am încercat să descriu prin intermediul simbolurilor, momentul prin care trece acum societatea noastră. Nu este fructul unor lungi elaborări anterioare, nu face parte dintr-o serie, este un experiment spontan dictat de circumstanțele actuale. Nu intenționez să creez o serie de lucrări pe tema Memento mori, prefer să las o singură reflecție inspirată de momentul pe care îl trăim cu toții și pe care sper să îl depășim cât de curând.
Preferi o culoare anume?
Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru tonurile de albastru închis, indigo. Am o preferință instinctivă față de această culoare pe care o integrez atât în alegerile mele vestimentare cât și în picturile pe care le realizez. La un moment dat, prin intermediul fotografiei Kirlian, s-a constatat că aura din jurul corpului meu este indigo, probabil așa se explică și predilecția mea.
Spune-mi trei artiști care îți plac, te motivează și te pun pe treabă.
Anselm Kiefer, Frank Stella, Rudolf Stingel.
Tehnicile: furate, învățate, aplicate? Cât de important este pentru tine să le stăpânești?
Multe dintre tehnicile pe care le folosesc le-am învățat în facultate în cadrul secției de Pictură Murală. Am descoperit și experimentat foarte multe pe cont propriu, probând în atelier compatibilitatea și rezistența în timp a materialelor. Există foarte multe paste acrilice, polimerice care îți permit să obții noi expresivități. Cred că în artă nu este atât de important subiectul pe care îl alegi ci modul în care reușești să îl realizezi: CUM ajunge acesta în fața publicului, cu ce identitate, iar în acest context, o nouă tehnică poate oferi perspective fantastice.
Spune-mi trei lucruri esențiale despre artă: the good, the bad and the ugly.
The good: Când creează, artistul experimentează un moment de mare libertate. Călătorești foarte departe în locuri pe care fizic nu le vei putea atinge niciodată. Sigur, se dă o luptă între ceea ce vezi cu ochiul interior și capacitatea ta de a reda în plan material propriile idei. Cred că acolo se află adevarata provocare. Charles Bukowski spunea: “Find what you love and let it kill you”. Este fundamentală această pasiune pentru frumos, pentru că intreține o flacară vie în minte și suflet, o ancoră în vâltoarea vieții, un remediu pentru aproape orice. Sunt recunoscatoare pentru faptul că mi-a fost dată.
The bad: Publicul și iubitorii de artă reprezintă un procent restrâns în societate, prea mulți considerând arta ca pe ceva neesențial, din cauza gradului de semi-analfabetism cultural în care se scaldă societatea noastră. Nu se urmărește culturalizarea maselor, probabil nu se va dori așa ceva nici în viitor pentru simplul fapt că nivelul de cultură a unui individ poate deveni un piedestal solid pentru afirmarea altor concepte care ar putea să nu fie în linie cu politica generală.
The ugly: Urâtul se concentrează mai mult în lumea artei și nu în atelierul artistului. În ultimul timp mediul artistic a început să se identifice prea mult cu politica, e prea mult business sau doar business. Nu e foarte clar, cel puțin pentru mine, unde se termină una și unde începe cealaltă, probabil nici nu trebuie să înțeleg, ele fiind menite să coexiste.
Crezi că această experință a izolării va avea un impact în creația artistică în viitor, când vom fi depășit acest moment?
În aceste luni de izolare s-a produs un număr infinit de lucrări pe tema distanțării sociale, a bolii, a morții, a singurătății, etc. Odată cu depășirea acestui moment, tematicile în artă vor deveni mai optimiste și fiecare se va întoarce la vechile proiecte. Cred că spiritul uman a fost mereu în căutarea luminii, a adevărului și nimeni nu va putea să ne ia bucuria de a trăi. Ceea ce nu vom uita prea ușor va fi criza economică și sărăcia lucie pe care o vom experimenta în următorii ani. Pentru lumea artei va fi ca o traversare a deșertului în miezul zilei. Probabil că mulți dintre noi vom fi nevoiți să ne găsim și alte meserii pentru a supraviețui, dar important este să nu renunțăm la artă! Va trebui să facem mari sacrificii dar să nu uităm că în istoria omenirii, după fiecare criză profundă a urmat o renaștere. Va fi nevoie de multă, multă CREDINȚĂ!
